Dragi colegi,
Astăzi este o zi specială pentru mine și m-am gândit că e momentul potrivit să vă împărtășesc din povestea Darcom. De multe ori mă întreabă oamenii: Cum a început Darcom?
Adevărul este că povestea noastră nu s-a scris peste noapte. A pornit în 1992, când a apărut Darcom SRL – o afacere mică de papetărie. Apoi, în 1994, am deschis o tipografie. În 2003 am intrat în zona de tâmplărie PVC și aluminiu, iar în 2006 am dezvoltat o sectie productie de geam termopan și construcții metalice.
Momentul care avea să schimbe direcția companiei a venit în 2008, când am implementat primele proiecte fotovoltaice pentru halele de la Târgu Jiu. Toate liniile de business au avut creștere și sunt acum la maturitate, iar astăzi ne bucurăm să avem colegi alături de noi de 15, 20 și chiar 33 de ani – inclusiv primul angajat din 1992.
De ce fotovoltaice? Pentru că pasiunea pentru inginerie și soluții noi, împreună cu nevoile pieței, m-au făcut să îmi dedic atenția acestei direcții. Din 2012, în punctul de lucru de la București, am început să construim echipa și know-how-ul care astăzi au ajuns la ceea ce vedeți: 120 de colegi, un furnizor complet, recunoscut pentru proiecte complexe și bine realizate.
Suntem din ce în ce mai mulți și nu pot decât să mă bucur și să fiu recunoscător pentru asta. În același timp, simt că e nevoie să comunicăm realizările, planurile și lucrurile importante cât mai direct. Acest mesaj este primul pas, iar în scurt timp va urma o sinteză a ceea ce am realizat în acest an și a planurilor pe care le avem pentru viitor.
Nu e totul perfect. Și nici nu pretindem asta. Însă îmbunătățim constant, fără să renunțăm la ceea ce ne definește: etica, corectitudinea și cuvântul dat.
Eu, Cornel, am 39 de ani și doi băieți. Împreună cu voi, construim Darcom Energy, nu doar o companie de energie, ci un etalon al inovației și serviciilor, adaptate pentru piața de astăzi și pentru generațiile viitoare. Sunt mândru să fiu a doua generație care duce mai departe Darcom și sunt convins că viitorul nostru se va scrie prin ceea ce facem împreună și prin partenerii pe care i-am ales – nu doar pentru performanță, ci și pentru valori.
Aceasta este fundația noastră. Și, chiar dacă uneori drumul e provocator, ceea ce ne unește rămâne clar: siguranță, calitate și încredere în fiecare proiect livrat.
În urmă cu câțiva ani, aproape puțin peste, am pornit la drum cu o ambiție clară: să aducem stabilitate și control acolo unde energia este critică. Am început cu proiecte punctuale și multă muncă de pionierat, iar pas cu pas, am crescut odată cu nevoile pieței. Am trecut prin etape firești – de la primele proiecte industriale și obținerea certificărilor care ne-au consolidat credibilitatea, la parteneriate strategice, extinderea echipei și, mai recent, realizarea unor proiecte emblematice care ne-au pus pe harta industriei energetice din România.
Astăzi, Darcom Energy livrează soluții integrate, adaptate atât pentru locuințe, cât și pentru business-uri și industrie: de la sisteme fotovoltaice și soluții modulare de stocare a energiei, la management inteligent și servicii complete de mentenanță. Creștem organic, învățăm continuu și rămânem fideli promisiunii noastre: energie de calitate, fără compromisuri.
Ne ghidăm activitatea printr-o viziune, o misiune și un set de valori care se traduc în comportamente concrete, zi de zi:
VIZIUNE
Construim un viitor sustenabil în care oamenii au încredere să adopte inovațiile și să le transforme în soluții de energie verde.
Proiectăm și implementăm sisteme fotovoltaice pregătite pentru viitor, cu servicii complete – de la planificare și design, la montaj, mentenanță și consiliere.
Împreună punem soarele la treabă!
MISIUNE
Proiectăm și livrăm soluții energetice bazate pe cele mai noi tehnologii, acoperind întreg ciclul de viață al investiției.
Oferim clienților nu doar produse și servicii, ci și educație și consiliere, pentru costuri optimizate și oportunități noi de dezvoltare.
Pentru cei care schimbă viitorul, începând cu al lor!
VALORI
- Inovație – transformăm ideile în soluții reale, pregătite pentru viitor.
- Profesionalism – acționăm responsabil, eficient și cu claritate.
- Responsabilitate & Etică – respectăm resursele și construim un mediu echitabil și durabil.
- Grijă – ascultăm, consiliem și oferim soluții în interesul clientului, în cele mai mici detalii.
Aceasta este fundația pe care construim zi de zi. Și, pe măsură ce ne dezvoltăm, rămânem uniți de aceeași idee care ne-a inspirat de la început: să oferim siguranță, calitate și încredere în fiecare proiect livrat.
Cu recunoștință,
Cornel Eftenoiu

